După ce un zbor Aeromexico a întârziat timp de cel puțin trei ore, doi pasageri “au devenit indisciplinați”, iar organele de drept au fost chemate să intervină.
Doi pasageri au fost arestați joi pentru amenințarea de a deschide ușile unui avion după ce zborul a fost întârziat ore întregi la Aeroportul Internațional Oakland.
„Un zbor Aeromexico din Guadalajara spre San Francisco a fost redirecționat la Oakland, joi, la ora 10:30, ora locală (13:30 ET), și a stat pe o pistă timp de cel puțin trei ore”- a declarat purtătorul de cuvânt al biroului șerfiului din regiunea Alameda.
“Doi pasageri care doreau să părăsească aeronava au devenit irascibili, moment în care pilotul a contactat autoritățile legii pentru a interveni”, a spus purtatorul de cuvânt al Aeroportului Internațional din Oakland într-o declarație.
Pasagerilor nu li s-a oferit hrană sau apă pe tot parcursul intarzierii, potrivit unui raport al KNTV.
Aeromexico, care își are sediul în Mexico City, nu a putut fi contactat imediat pentru a comenta întâmplările.
“Până la acel moment, pasagerii s-au săturat de așteptare”- a declarat sergentul șerifului. Ray Kelly a declarat pentru NBC News. “Au existat mai mulți pasageri care au început să-și spună frustrarea.”
„Un bărbat, în special, a amenințat că va deschide ușa avionului și va activa echipamentul de ieșire de urgență” – a spus Kelly.