Niki Laud – Andreas Nikolaus Lauda- este cunoscut în lumea întreagă ca fiind unul dintre cei mai curajoși piloți din lumea. Cu o poveste impresionantă în spate care ar bate orice film de acțiune, Niki a murit lumi dimineață „liniștit”, după cum afirmă familia acestuia, la vârsta de 70 de ani.
În urmă cu nouă luni acesta a făcut și un transplant de plămâni, dar stare lui s-a depreciat.
Povestea multiplului campion mondial de Formula 1
Niki Lauda s-a născut la Viena, într-o familie înstărită pe data de 22 feb. 1949. Pasionat de viteză și de mașini cu mulți cai putere, Niki se hotărăște să devină pilot de curse, astfel că a intrat în lumea circuitelor auto, în ciuda faptului că familia sa era contra acestui lucru.
Primul său circuit a fost un Mini, ca apoi, pasiunea și iubirea pentru această lume, să îl ducă la Formula Vee – curse pentru juniori cu un singur loc în mașină. De aici la a conduce mașini sport precum Porsche sau Chevron a fost doar un pas. Acesta sa hotărât să facă un împrumut bancar, astfel încât să nu fie nevoit să apeleze la familie, pentru a își cumpăra un loc în echipa Match, Formula 2. A reușit și la un timp scurt a fost repede clasat la Formula 1.
În anul 1972 acesta a fost pilot atât de Formula 1 cât și de Formula 2. În ciuda faptului că Niki era un pilot bun și mașinile din F2 funcționau perfect, anul 1972 pentru F1 a fost destul de slab pentru echipa March, așa că Niki Lauda mai face un împrumut bancar pentru a își cumpăra loc în echipa BRM în anul 1973.
În ciuda eforturilor lui Lauda, echipa BRM a decăzut, iar colegul său, Clay Regazzoni, părăsește BRM pentru Ferrari. Regazzoni și Lauda erau foarte apropiați, așa că Regazzoni îi cere lui Enzo Ferrai să facă un loc în echipa sa și pentru Lauda. Patronul căluțului cabrat acceptă și îi propune lui Lauda, care, de asemenea, acceptă și el fără să stea pe gânduri, având acum un salariu care i-a plătit toate datoriile în bancă.
Intrarea în echipa Ferrai în anu, 1973 a fost un dezastru deoarece echipa a căzut foarte mult, având și un alt patron, Luca di Montezemolo. În anul 1974, Lauda își consolidează poziția, fiind pe locul doi în prima cursă de pe circuit în Argentina. Primul loc îl câștigă în Spania. Acesta reușește să se claseze de șase ori la rând în pole position, fiind locul 4 în clasamentul piloților.
Sezonul 1975 din Formula 1, a fost cu suișuri și coborâșuri pentru Lauda, dar reușește să câștige 4/5 trasee, terminând pe primul loc în topul piloților. Tot acum, atinge un record mondial: termina în mai puțind e 7 minte un tur de pistă de la Nürburgring.
Sezonul 1976 vine cu Lauda care câștigă 4/6 curse, iar pe celelalte 2, fiind pe locul 2. La jumătatea sezonului, Niki avea de două ori mai multe puncte decât competitorii lui direcți, astfel că un al doilea titlu de campion mondial părea deja în mâinile sale. Cu toate acesta, înainte cu o săptămâna de cursa de la Nürburgring, Niki încercă să oprească cursa pe motive de siguranță, deși era cel mai rapid, dar colegii săi s-au opus vehement avertizărilor acestuia și cursa a avut loc.
Teribilul accident al lui Niki Lauda
Niki avea dreptate, pisat nu era sigură, și în timpul celui de-al doilea tur , din cauza unor probleme de suspensie, monopostul său lovește terasamentul și se răstoarnă pe circuit în fața lui Brett Lunger. Impactul a fost atât de mare, că ambele mașini au luat foc, Niki fiind prins acolo, dar Brett reușind să iasă din mașina lui. Piloții Arturo Merzario, Guy Edwards şi Harald Ertl ajung primii, și îl scot pe Niki afară care avea arsuri grave la nivelul capului și căile respiratorii împreună cu sângele intoxicate cu gaze. Niki a reușit să meargă pe propriile picioare, dar nu pentru mult timp deoarece s-a prăbușit și a ajuns în comă.
Toată lumea credea că acesta o să moară, dar aceștia și-a revenit miraculos, având semne mari pe față. Acesta a apelat la operații estetice pentru a își reface doar pleoapele deoarece considera că nu are nevoie de mai mult, purtând astfel o șapă să îi ascundă cicatricile.
Nimic nu l-a opri
La doar 6 săptămâni și două premii de campion mondial F1, acesta revine pe traseu în cursa din Italia, ocupând poziția a patra. Cu toate că Lauda nu a lipsit mult, Hunt a reușit să se apropie de Lauda la doar trei puncte , fiind foarte aproape de titlul de campion. În ziua ultimei curse pentru titlu, a început furtuna și ploaia torențială l-a făcut pe Lauda să se retragă din cursă, considerând că e prea periculos.
Hunt a câștigat titlul la doar un punct în fața lui Lauda.
Începe propria afacere
Lauda părăsește echipa Ferrai în anul 1977 ca urmare a unor dispute și începe să se dedice lumii afacerilor, deschizându-și compania aeriană Lauda Air.
Acest lucru nu a durat mult, că în anul 1978 se alătură echipei Brabham, de la care a primit peste un milion de euro pe sezon. Acesta nu s-a acomodat cu mașina, așa că a dorit să se retragă definitiv din această lume pentru a se dedica afacerii sale.
În anul 1982 acesta reapare în circuit din motive financiare, semnând un contract cu McLaren pentru F1, revenind ușor în top cei mai buni piloți. În anul 1984 primește pentru a treia oară titlul de campion mondial la F1, la doar un punct distanță de Alain Prost.
Sezonul 1985 este unul slab pentru Lauda deoarece se retrage în 13 din cele 16 curse, câștigând doar 1 la Olanda. Acesta este ultimul premiu câștigat de acesta și ultima competiție care a avut loc în Olanda.
Niki se retrage definitiv din circuit și se dedică afacerilor.
Viața după circuit
Niki începe să lucre cu Ferrai pentru a da o nouă fațetă echipei sale, dar vinde până la urmă Lauda Air în anul 1999 celor de la Austrian Airlines, fiind înlătura din consiliul european. În anul 2003 preia operatorul charter Aero Lloyd Austria pe care îl relansează sub Fly Niki, acesta fiind și căpitanul avioanelor deoarece deținea brevet de pilot.
Acesta avea doi copii din prima căsătorie, Mathia, pilot de curse, și Lukas, un băiat dintr-o relație neoficială, Christoph. După ce a divorțat în 1991, s-a recăsătorit în 2008 cu Brigit (40 de ani), și în 2009 aceasta a născut gemeni: un băiat și o fată.
Brigit și niki nu s-au despărțit și au trăit fericiți. Brigit a fost cea care i-a salvat viața lui Niki în 2005 deoarece i-a donat un rinichi la nici 8 luni de relație.