Ori de câte ori te pregătești pentru o nouă excursie, trebuie să o planifici în cele mai mici detalii astfel încât să ai parte de o escapadă cât mai reușită. De exemplu, în cazul în care îți propui ca în perioada imediat următoare să descoperi Delta Dunării, atunci trebuie să te gândești foarte atent la obiectivele pe care vrei să le bifezi.
După cum probabil știi deja, Delta Dunării este o destinație foarte ofertantă din punct de vedere al obiectivelor turistice. Prin urmare, nu îți va fi deloc ușor să te decizi care sunt locurile pe care nu vrei să le ratezi.
În acest sens, am decis să realizăm un top al celor mai importante 5 destinații care îți vor tăia răsuflarea atât timp cât vei alege să le vizitezi. Iată care sunt acestea:
Satul și Pădurea Letea
Unul dintre cele mai fascinante obiective turistice găzduite de către Delta Dunării este Pădurea Letea, din apropierea satului cu același nume. Fiind întinsă pe o suprafață generoasă, aceasta reprezintă casa a aproximativ 2000 de cai sălbatici, animale ce au fost abandonate de către localnici.
Cu o floră și o vegetație foarte bogate, Pădurea Letea are o frumusețe aparte. De asemenea, ea găzduiește nu mai puțin de 3000 de specii de animale, printre care 2000 de insecte. Șopârla de nisip și vipera de stepă sunt doua două dintre speciile rare care trăiesc aici.
În ceea ce privește satul Letea, acesta reprezintă un loc cu obiceiuri și tradiții unice. Localnicii se ocupă cu pescuitul, așa că sigur vei putea descoperi bucate cum nu ai mai avut ocazia să încerci până acum.
Satul și Pădurea Caraorman
Dacă vizitezi Delta Dunării, trebuie să incluzi în traseul tău de excursie și satul Caraorman, precum și pădurea cu același nume. La rândul lor, aceste locuri prezintă tradiții unice, natura este impresionantă și totodată localnicii sunt foarte primitori.
Pădurea Caraorman sau pădurea întunecată, după cum se traduce numele său din limba turcă, este arie protejată ce găzduiește o faună cu specii rare precum vidra de râu, vulturul codalb, ciocănitoarea neagră sau corbul comun.
Flora este, la rândul său, impresionantă, iar dunele de nisip de până la 9 metri înălțime constituie peisaje superbe, pe care sigur le vei imortaliza în numeroase fotografii.
Cele trei brațe ale Dunării
O excursie pe cele trei brațe ale Dunării este, de asemenea, recomandată atât timp cât alegi să vizitezi acest colț de rai al României. Locurile în care Dunărea se revarsă în Marea Neagră sunt pur și simplu impresionante așa că vizitarea lor poate fi un moment memorabil.
Prin urmare, ar fi păcat să nu incluzi în traseul tău turistic și cele trei brațe ale Dunării. Plimbarea cu barca îți va oferi o perspectivă grozavă asupra naturii și a vieții din Delta Dunării, ocazie cu care vei putea admira o mulțime de specii de păsări care trăiesc aici.
Mila 23
Un alt sat pe care nu trebuie să îl ratezi dacă vizitezi Delta Dunării este Mila 23. În acest sat vei putea ajunge numai pe calea apei, așa că acesta reprezintă un prim detaliu care îl face să fie special. Aceasta este localitatea care a dat nume mari precum Ivan Patzaichin, Serghei Covailov, Agafia Constantin-Buhaev, Maria Popescu-Nichiforov sau Lavrente Calinov.
Casele din această localitate au o arhitectură cu multă personalitate, oamenii sunt foarte calzi, așa că merită să îl descoperi și tu. Suntem siguri că nu vei regreta că ai inclus Mila 23 pe lista cu obiective turistice de neratat în Delta Dunării!
Orașul Sulina
În final, să nu uităm de orașul Sulina, o altă atracție importantă a Deltei Dunării. Vei putea descoperi în acest oraș o mulțime de obiective turistice importante, așa că orice excursie în Delta Dunării ar trebui să înceapă sau să se încheie cu acest oraș. Cel mai probabil că te vei convinge imediat că Sulina este cu adevărat un oraș special, nu numai datorită locației sale ci mai ales datorită istoriei bogate.
Acestea reprezintă, așadar, cele mai importante 5 destinații care îți vor tăia răsuflarea atât timp cât vei alege să le vizitezi în cadrul excursiei organizate în Delta Dunării. Sperăm că recomandările noastre îți vor fi de folos pentru o vacanță reușită.